Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj

Noutăţi

Centrul de Transfuzie Sanguină Zalău – “asaltat” de donatori

 

Centrul de Transfuzie Sanguină Zalău – “asaltat” de donatori
Centrul de Transfuzie Sanguină Zalău – “asaltat” de donatori
05 Februarie 2015

Bonurile valorice de aproximativ 65 de lei, o zi liberă de la şcoală sau de la serviciu, dar şi obişnuinţa, îndeamnă tot mai multe persoane din judeţ să doneze sânge. În doar 31 de zile, 5 ianuarie – 4 februarie, numărul sălăjenilor care au donat sânge, aflaţi în evidenţa Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS), a ajuns la 725 de persoane, ceea ce înseamnă un număr de 23 de donatori pe zi.
După cum a explicat Vasile Crişan, contabilul instituţiei precizate, sângele recoltat la CTS Zalău ajunge nu doar la unităţile spitaliceşti din judeţ ci în întreaga zonă a Transilvaniei, în importante clinici medicale şi spitale din judeţele Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Bihor, Bistriţa chiar şi în Timişoara. Pentru o donare, 450 de mililitri de sânge, donatorii primesc şapte bonuri alimentare, în valoare totală de 65,45 de lei, o zi liberă de la muncă sau de la şcoală în cazul în care donatorul este elev, dar şi o reducere de 50 la sută, cu o valabilitate de o lună calendaristică, la abonamentul pentru transportul în comun. Pe lângă toate aceste facilităţi, donatorii se aleg gratuit şi cu analize medicale, care se realizează de medicii de la centru înainte de donare, pentru a se verifica dacă donatorul este clinic sănătos.
Atenţie însă! Nu orice persoană poate dona sânge. Greutatea corporală de minimum 50 de kilograme în cazul persoanelor de sex feminine, respectiv 55 de kilograme în cazul bărbaţilor şi vârsta minimă de 18 ani sunt principalele condiţii pe care un donator trebuie să le îndeplinească. De asemenea, persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, care intenţionează să doneze sânge pentru prima oară pot face acest lucru numai în baza unui aviz medical cu menţiunea clinic sănătos.
Donările se pot realiza nu doar la sediul din Zalău ci şi în alte localităţi din judeţ, prin intermediul caravanei mobile. Astfel, în prima zi de marţi din fiecare lună se vor realiza recoltări la spitalul din Crasna; a treia zi de joi din lună la Jibou – la unitatea spitalicească din localitate, iar în fiecare ultimă zi de miercuri din lună recoltări se vor face în localitatea Şimleu Silvaniei la Şcoala Gimnazială cu predare în limba maghiară.
La finalul anului 2014 numărul donatorilor a fost de 7.632 de persoane în scădere comparativ cu anul 2013 când în evidenţele CTS Zalău au fost înregistraţi un număr de 8.085 de donatori.

Sursa: magazinsalajean.ro